profesor, Suciu Cristina
Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud
Lumea contemporană aduce în prim plan o serie de provocări sociale, istorice sau culturale proprii unei umanităţi care urmăreşte implementarea unui deziderat al uniunii, globalizării şi integrării. Trăim într-o epocă a marilor dorinţe holistice, iar mileniul trei va fi receptat de veacurile următoare ca epoca ghidată sub cupola depăşirii frontierelor de orice tip. Această atitudine provine din specificul societăţii contemporane, o societate postmodernă configurată conform dezideratelor acestui curent cultural, literar şi artistic.
Termenul de postmodernism este destul de dificil de definit, pentru că fenomenele pe care le generează în toate domeniile sunt, ele însele, în momentul de faţă în plină derulare. Dificultatea provine din faptul că termenul funcţionează în multiple teorii (cultură, arhitectură, arte plastice, literatură, filozofie), în spaţii geografice diferite, fiecare cu specificul său, cu mentalităţi şi civilizaţii variate.
În studiul Modernism/Postmodernism. O ipoteză, Ioana Em. Petrescu arată că noul stil al epocii va modifica radical modul fiinţei de a se raporta la lui. Dacă modernismul pusese în evidenţă criza individului, scindarea lui lăuntrică, postmodernismul presupune o reabilitare a acestuia, pornind de la un efort de reautentificare a raportului individului cu universul. Noua direcţie postmodernistă este una epistemică, globalizatoare, deoarece determină discursuri culturale în diferite domenii artistice, sociale şi literare, manifestă interes pentru formele complicate, interrelaţionate şi abordate din perspective diferite, totul pentru a evidenţia unitatea cunoaşterii.
Globalizarea reprezintă o caracteristică definitorie a societăţii postmoderne. Esenţa acestui fenomen al globalizării a fost amplu dezbătută în cadrul Summitului Mondial pentru dezvoltare socială din anul 1995, fiind prezentată ca o componentă fundamentală a lumii contemporane. Evoluţia înspre globalizare converge dinspre domeniul economic, social, politic înspre cel al educaţiei şi învăţării, aspectele didactice fiind eminamente supuse dinamicii sociale. Spre deosebire de mondializare - termen cu echivalenţi în toate limbile latine, care se limitează la dimensiunea geografică - globalizarea este un anglicanism care exprimă viziunea lumii ca sistem, ca totalitate geo-economică. Dincolo de orice încercare de definire, mai mult sau mai puţin precisă, tocmai datorită complexităţii fenomenului, globalizarea reprezintă modul de a fi al societăţii contemponare sau, altfel spus, una din cele mai importante provocări ale societăţii actuale Globalizarea exprimă deschis punctul de vedere al strategiilor geo-economice asupra lumii ca sistem, ca totalitate.
Umanitatea se confruntă în ultimele decenii cu o explozie de informaţie şi tehnologie, care face ca dictonul antichităţii Non multa, sed multum să se dovedească de cea mai mare actualitate şi să fie tot mai acut prezentat ca un deziderat, întrucât nu contează cantitatea de informaţie stocată în memoria fiecărui individ, ci calitatea acestei informaţii, gradul ei de aplicabilitate şi transfer, pentru a putea fi valorificată în diferite contexte sociale, culturale sau relaţionale. Şcoala viitorului urmăreşte formarea unui Homo sapientissimus, adică un om cosmopolit, personalitate cultivată şi creativă, un om total, cetăţean al statului global.
Atitudinea definitorie impusă de paradigma globalizării corespunde dezideratelor transdisciplinare, bazate pe depăşirea frontierelor de orice tip. Aplicabilitatea informaţiei şi transferul ei dintr-un context în altul şi de la un domeniu la altul reprezintă garantul de succes al actului învăţării. Informaţia se dovedeşte utilă în măsura în care o poţi aplica în cât mai multe contexte şcolare sau extraşcolare. Epoca postmodernă a curriculumului defineşte paradigma educaţiei actuale. Obsesia provine din dorinţa de integrare a tuturor valorilor, în direcţia formării omului total homo humanus. Astfel se explică încercările de a concepe curricula holistică, integrată şi transdisciplinară. Doar această viziune permite formarea individului ca personalitate creativă, capabilă a se adapta unei lumi în permanentă schimbare.
Tendinţa holistică, de globalizare a întregului mapamond, se răsfrânge implicit şi în paradigma educaţională, prin promovarea învăţământului integrat şi a educaţiei transdisciplinare. Direcţiile societăţii postmoderne se reflectă nemijlocit asupra câmpului educaţiei, deoarece scopul fundamental al educaţiei este de a-l pregăti pe viitorul absolvent în vederea unei integrări socio-profesionale optime. Dacă economia şi societatea evoluează spre globalizare, evident că educaţia se sincronizează acestor deziderate socio-economice, fiind şi ea ancorată sub aceeaşi cupolă a globalizării. Educaţia, pentru a rămâne eficientă, trebuie să fie permanent sincronizată cu schimbările societăţii.
Basarab Nicolescu face o formidabilă și plastică definire a transdisiplinarității: Când s-a deschis cutia Pandorei, relele eliberate au răspândit suferinţa între oameni, dar... pe fundul cutiei... zăcea ascunsă speranţa. Transdisciplinaritatea este o mărturie, în condiţiile lumii prezente, că speranţa, această virtute permanentă a omului, rămâne vie, posibilă.... Omul este permanent atras de mirajul necunoscutului, de himere, de ceea ce se află dincolo... Inevitabil, omul contemporan se confruntă frecvent cu provocări mai mult sau mai puţin previzibile, supuse unei logici prestabilite sau mecanismelor stereotipe de acţiune. Una din cele mai mai provocări ale acestui mileniu o reprezintă promovarea termenului de transdisciplinaritate, în toate domeniile şi manifestările sociale, ca o reflectare generală a ideii de a trece dincolo de bariere, de a depăşi frontierele de orice tip.
Aceasta reprezintă o primă înţelegere euristică a termenului de transdisciplinaritate care se răsfânge în toate domeniile şi direcţiile de acţiune, prin frecvenţa cu care se promovează o multitudine de termeni derivaţi cu prefixul trans, termeni care au în comun această dorinţă de a trece dincolo de o bariere prestabilită. Enumerarea poate fi nesfârşită: transversalitate, transcarpatin, transatlantic, translucid, transcendenţă, transfigurat etc. Sensul prefixului trans este cel al transcendenţei, al transcenderii graniţelor dintre diferite aspecte ale realităţii, sub egida unei nevoi permanente a omului de a depăşi barierele, de a descoperi transversalitatea, de a aspira spre absolut. Implementarea transului în toate domeniile de activitate a configurat o serie de atitudini specifice, deoarece umanitatea promovează o viziune transculturală, transsocială, transnaţională, transreligioasă, transpolitică şi transumanistă. Nevoia apariţiei transdisciplinarităţii, ca atitudine umană, este determinată de faptul că, întotdeauna, cunoaşterea trebuie adaptată nevoilor societăţii umane şi marile, adevăratele probleme ale umanităţii sunt transversale, transnaţionale, multidisciplinare, iar pentru soluţionarea lor e necesară implementarea viziunii transdisciplinare, care oferă o perspectivă globală, holistică, având drept scop major surprinderea unităţii cunoaşterii şi înţelegerea complexităţii lumii contemporane.
Domeniul educaţiei şi al învăţământului nu avea cum să nu reflecte aceeaşi direcţie de depăşire a frontierelor rigide dintre discipline, motiv pentru care transdisciplinaritatea este tot mai des invocată în analizele şcolare şi în modificările curriculare.
Transdisciplinaritatea devine pentru mulţi un adevărat miraj, o provocare incredibil de atractivă prin posibilităţile latente de schimbare a direcţiilor fundamentale ale educaţiei, al cărei deziderat suprem îl reprezintă nevoia de adaptare la transformările şi nevoile societăţii, pentru că idealul educaţiei este ca viitorul absolvent să se integreze social şi profesional. Termenul de transdisciplinaritate a apărut în urmă cu trei decenii în lucrările unor cercetători diferiţi aparţinând unor domenii variate cum ar fi psihologul Jean Piaget, omul de litere Edgar Morin, cercetătorul Eric Jantsch. Termenul a fost inventat în epocă pentru a exprima nevoia depăşirii frontierelor rigide dintre discipline. Mutaţia majoră în dezvoltarea şi popularizarea termenului de transdisciplinaritate o aduce cartea fizicianului român Basarab Nicolescu. Acesta revoluţionează percepţia întregii umanităţi, promovând la scară largă filozofia transdisciplinarităţii şi oferind direcţii din fizica cuantică pentru a reglementa elementele definitorii ale acestei viziuni. Obiectivul major al transdisciplinarităţii îl repezintă înţelegerea complexităţii societăţii contemporane, ea nefiind concepută ca o nouă disciplină, ci ca o atitudine pe care trebuie să ne-o însuşim şi să o transmitem generaţiilor viitoare, ca o procedură de integrare şi de depăşire a frontierelor disciplinare.
Transdisciplinaritatea este definită ca o nouă cale iniţiatică, care integrează fundamentele vechilor tradiţii ezoterice şi a ştiinţelor contemporane, propunând o înnoire la nivelul abordării, o direcţie vizionară. Transdisciplinaritatea se adresează celor mai treze conştiinţe, unor spirite active şi inventive, întrucât presupune dezvoltarea abilităţii de a crea punţi de legătură între ştiinţele exacte şi ştiinţele umaniste, între ştiinţe şi tradiţie, între gândirea ştiinţifică şi gândirea simbolică, între cunoaştere şi fiinţă. Aşadar, transdisciplinaritatea se impune prin finalitatea sa holistică, având drept scop înţelegerea complexităţii lumii prezente. Acest demers presupune fuziunea, este faza cea mai complexă şi mai radicală a integrării şi reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculumului. Depăşirea limitelor dintre discipline are ca scop evidenţierea obiectului de studiu în toată complexitatea sa.
Finalitatea demersului nu rămâne înscrisă în cercetările disciplinare propriu-zise, deoarece trasdisciplinaritatea este postura ştiinţifică şi intelectuală care se situează deodată între, deasupra şi dincolo de toate disciplinele. Acestă procedură de integrare şi de depăşire a disciplinelor urmăreşte înţelegerea complexităţii lumii trecute, prezente şi viitoare, constituindu-se într-o perspectivă care transverge deodată spaţiul şi timpul. Disciplinele sunt depăşite, scopul demersului transdisciplinar nu se află în cadrul unei singure discipline, ci se caută instrumente, metode transferabile de la o disciplină la alta, de la o situaţie la alta. Axa pedagogică este orientată înspre rezolvarea de probleme, graţie cunoştinţelor prestabilite, nu cu scopul de a acumula cunoştinţe. Elevul se află în centrul învăţării şi profesorul este acolo pentru a provoca situaţii care să favorizeze învăţarea. Cunoştinţe şi competenţe din diverse arii disciplinare sunt mobilizate, pentru că ele pot sprijini demersul de rezolvare a problemei sau efortul de a răspunde la marile întrebări existenţiale. Transdisciplinaritatea presupune întretăierea disciplinelor, prin aceste demersuri informaţiile, cunoştinţele, deprinderile şi competenţele se întregesc, se modifică unele prin altele, limitele dintre ele devenind foarte flexibile.
Elevii trebuie pregătiţi pentru provocările lumii de mâine. Umanitatea manifestă o tendinţă deschisă de implementare a viziunii transdisciplinare în toate domeniile de activitate, de evidenţiază inovaţia şi lipsa de reticenţă, tocmai pentru că provocările realului nu pot fi ignorate. Optica transdisciplinară schimbă mentalitatea Atitudini transdisciplinare, printre care atitudinea transculturală, transreligioasă, transpolitică, transnaţională, transpoetică există latent în oameni, într-o proporţie mai mare sau mai mică, dar, ca orice potenţialităţi, ele au nevoi de un context favorabil pentru a fi activate şi dezvoltate. Toate sunt legate de toate spune o lege a ecologiei care arată că, în natură, sistemele biologice nu sunt izolate, ci integrate în mediu. Întreaga lume este în interrelaţie, iar explicitatea şi înţelegerea complexităţii vieţii contemporane nu se poate realiza decât prin depăşirea graniţelor uneori artificiale dintre disciplinele realităţii.
Trăim într-o epocă a marilor dorinţe holistice, iar mileniul trei va fi receptat de veacurile următoare ca teritoriul marilor provocări transdisciplinare.
Bibliografie:
Fourez, Gerard (2006), Approches didactiques de l’interdisciplinarité, De Boeck, Bruxelles;
Nicolescu, Basarab (2007), Transdisciplinarity – Theory and Practice, Hampton Press, Cresskill, New Jersey;
Petrescu, Ioana Em (2008), Modernism/Postmodernism. O ipoteză, Excelsior, Cluj-Napoca;
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), aprilie 2024