profesor, Nicoleta Alexandra Ungureanu
drd.Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chisinău
Vârsta preșcolară este vârsta întrebărilor. Pe parcursul desfășurării activităților de educație ecologică educatoarele se vor confrunta cu întrebări de genul: „de ce este iarba verde?”, „unde pleacă berzele?” dar și „de ce să nu arunc gunoiul întrun singur loc?” sau „de ce să nu dau drumul în lac la broscuța de Florida pe care nu mai doresc să o țin?”. Aceste întrebări trădează un interes pentru realitatea mediului înconjurător, iar pentru o educație ecologică eficientă trebuie să oferim copiilor răspunsurile pe care le cer, atât privitor la fenomenele și procesele din natură, cât și la justificarea atitudinii și conduitei pe care dorim să le-o dezvoltăm.
Având ca scop formarea atitudinii de protejare a mediului, de dezvoltare a spiritului de responsabilitate faţă de natură, educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară. Aceasta este vârsta la care începe formarea viitorului cetățean al planetei din toate punctele de vedere, iar particularitățile de vârstă permit mai ușor trezirea în copii a sentimentelor şi atitudinilor pozitive faţă de mediu, precum și formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice și implicit a unui comportament adecvat.
Curiozitatea, dorința de a imita adultul, răspunsul emoțional puternic sunt câteva dintre caracteristicile vârstei preșcolare care facilitează educația ecologică în grădiniță. La acestea se adaugă faptul că, în contextul social prezent, educatoarele au un rol aproape la fel de important ca părinții în educația copilului, întrucât el petrece adesea mai mult timp la grădiniță decât acasă. În prezent „cei 7 ani de acasă” tind să devină „cei 3 ani de la grădiniță”, deși rolul educației parentale nu poate fi suplini. Nu există o reţetă universal valabilă pentru a declanşa un comportament ecologic în fiecare copil. Probabil cel mai important este exemplul personal, întrucât la această vârstă copiii învață cel mai mult prin imitație.
La aceasta vârstă pot fi formate obiceiuri pozitive, precum: închiderea becului atunci când e suficientă lumină, separarea hârtiei și a altor deșeuri în vederea reciclări, oprirea apei în timpul spălării dinţilor, protejarea spațiilor verzi, a animalelor abandonate etc. Este indicat, de asemenea, ca în clasă sau în curtea grădiniței să se amenajeze un colţ de natură de care copiii să aibă grijă. Chiar de la o vârstă mică ei pot să ude florile din ghiveci sau să pună seminţe în hrănitoarea pentru păsărele. Treptat ei vor primi şi alte sarcini pe care să le ducă la îndeplinire. În mod evident, la copiii de vârstă preşcolară, educaţia ecologică se poate realiza mai mult la nivelul formării deprinderilor şi al trăirilor afective.
Pentru grupele pregătitoare pentru şcoală şi clasele primare, trebuie să existe o strategie de organizare a conţinuturilor ştiinţifice şi de transmitere a lor într-un mod individualizat. Trebuie să axăm această strategie în mod special pe valenţe formative mai accentuate construită adecvat capacităţilor specifice vârstei şi ritmului de dezvoltare al fiecărui copil, nevoilor şi intereselor sale. De aceea, cunoaşterea mediului şi a problemelor sale, la această vârstă trebuie să îmbrace aspecte practice şi să provoace trăiri emoţionale. Ori de câte ori este posibil trebuie să punem copiii în situaţia de a acţiona, de a reacţiona, de a manifesta atitudini. Copiii mici tind să dezvolte un ataşament emoţional faţă de ce le este familial şi faţă de care se simt bine. Un lucru care trebuie avut în vedere atunci când lucrăm cu copiii, este acela, că dacă ei nu pricep de ce trebuie făcut un anumit lucru, interpretează că acel lucru nu trebuie făcut.
Unele atitudini pozitive faţă de mediu ce pot fi formate şi repetate la această vârstă, includ acţiuni precum oprirea apei în timpul spălării dinţilor, oprirea luminii atunci când nu ne este necesară folosirea ei şi cunoaşterea faptului că hârtia trebuie reciclată. Am convingerea că prin cunoașterea naturii şi descifrându-i tainele sub îndrumarea educatoarei copiii vor înţelege importanţa acesteia şi necesitatea de a o păstra sănătoasă pentru ei şi pentru generaţiile viitoare. În concluzie putem spune că educaţia ecologică vizează diferite laturi ale dezvoltării personalităţii individului. Ea are ca scop formarea premiselor de înţelegere a efectelor unui comportament necorespunzător asupra mediului şi, deci, a atitudinii de protejare a mediului. Scopul final al educaţiei ecologice la preşcolari este de a le forma bazele unei gândiri şi atitudini centrate pe promovare a unui mediu natural propice vieţii, de a le dezvolta spiritul de responsabilitate faţă de natură. Prin participare tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate, mass-media, la realizarea acestor intenţii, copilul înţelege mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului.
Totodată, fiind profesor pentru ȋnvăţământul preșcolar consider că, ȋn această etapă educațională, se urmărește individualizarea ȋnvăţării copilului, tratarea lor diferenţiată, incurajarea celor care au nevoie de ajutor, folosirea unor strategii și metode care să scoată la iveală nevoile și capacităţile fiecăruia .
Efortul de modernizare a ȋnvăţămantului preșcolar presupune și implementarea unor strategii moderne ȋn acord cu cele europene dar care să raspundă nevoilor societaţii românești. Ȋnvăţământul preșcolar actual urmarește implicarea familiei și a comunităţii ȋn educaţia copilului, responsabilizarea și integrarea preșcolarului ȋn comunitate. Reforma ȋnvăţământului a venit cu schimbări la nivelul tuturor componentelor curriculumului, de la abordarea conţinuturilor , la programă , finalităţi , planuri de ȋnvăţământ la metodologia de instruire . Schimbările ce au venit sunt menite să determine forme variate de comunicare , cooperare și colaborare cum ar fi : parteneriatul educaţional . Astfel ȋnvăţământul preșcolar concentrează colaborarea grădiniţei cu familia dar și cu comunitatea locală. Având parteneriate, ȋn care se evidenţiază clar obiectivele și ţelurile propuse se realizează o strânsă legatură ȋntre grădiniţă-familie-comunitate. Cu sprijinul acestor factori se poate realiza modernizarea bazei materiale din grădiniţă, se pot amenaja spaţii de joacă pentru copii, serbari, concursuri, excursii, drumeţii, se pot organiza proiecte de parteneriat pentru educaţie rutieră implicând astfel poliţia locală sau educaţie moral-civică ȋmpreună cu preotul din localiate. Pe langă parteneriatul educaţional, metoda proiectelor ce accentuează folosirea contextului ludic și implicarea activă ȋn ȋnvăţare. Metoda proiectelor este o strategie de ȋnvăţare și evaluare , a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare , pe cercetarea și găsirea răspunsurilor legate de tema propusă. Principalele tendinţe ale inovaţiei sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe, asigurând perfecţionarea şi optimizarea demersului educaţional.
Comportamentul educatorului este ghidat de asemenea de schimbare și pune ȋn centrul atenţiei copilul, de asemenea el trebuie să asigure un climat educaţional adecvat pentru o stimulare continuă a ȋnvatarii sponatne și introducerea copilului ȋn climatul mediului social caruia ȋi aparţine.De asemenea, educatorul trebuie să iniţieze proiecte de parteneriate și programe educaţionale, trebuie să menţină legatura cu familia și cu ceilalţi membrii ai comunităţii locale și să
desfășoare cât mai multe activităţi extrașcolare. Ȋnvăţămantul preșcolar actual, pune ȋn centrul sau, copilul. Fiecare copil este o entitate unică la nivel de personalitate și conduită. Preșcolarul ȋnvaţă tot timpul și experimentează lumea atât din punct de vedere motric, social, lingvistic dar și ludic. Iși poate exprima deschis dorinţele, nevoile, trebuinţele și poate participa chiar și la alegerea temelor sau a activităţilor. Ȋn concluzie, calitatea educaţiei și asigurarea acesteia, nu este optională ci este o cerinţă imperativă a timpului ȋn care trăim.Ȋntr-o lume dominată de inegalităţi și contradicţii, educaţia poate fi un factor care să apropie ȋntre ele popoarele și să sădească ȋnţelegerea și colaborarea ȋntre oameni.
Bibliografie: Colceriu Laura, Pshiopedagogia învățământului preșcolar, Sinteză de materiale, 2008;
Costea Octavia, Educația nonformală și informală. Relații și perspective în școala românească, Editura Didactică și Pedagogică, 2009;
Neamț, P. (2011), Eficiența activităților extracurriculare în formarea personaității școlarului mic, Arad: Editura Gutenberg Univers, 2011;
Preda, V., Dumitrana, M., Programa activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii ,Editura V&I Integral , Bucuresti, 2000;
Ana Maria Benedek-Sîrbu, Raluca Filip, Îndrumar pentru educația ecologică în grădinițe - material realizat în cadrul proiectului „Piticii de azi – Voinicii de mâine”, inițiat de Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life, cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu, Agenda Comunității 2016;
© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), aprilie 2024