Scopul educației în democrație (autor: prof. Boar Cristina Maria)

 profesor, Boar Cristina Maria

GPN Nr.2, Colegiul Național ,,I.M.Clain”, Blaj

Ce este educația?

 Considerată din punct de vedere general, educația este o acțiune pe care o exercităm asupra noastră înșine și asupra semenilor noștri. 

Educația asupra propriei persoane -autoeducația- este întotdeauna un act voluntar pe care ni-l impunem pentru a atinge scopuri certe, pentru a obține rezultate sigure: corijarea unei deprinderi rele; dobândirea unei culturi complementare; stăpânirea unei tehnici, perfecționarea profesională etc.

 Educația care se exercită asupra altuia prezintă un dublu caracter: poate fi neintenționată sau voluntară. Când vorbim însă de educație- îndeosebi de educația școlară- ne referim de obicei la caracterul intenționat, voit, al activității educative. ,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om ,, tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în organismul noului născut”- fără educaţie. 

Menirea educaţiei este aceea ,,de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”. 

Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială, educaţia a parcurs un drum lung, devenind o adevărată ştiinţă cu statut propriu.

 Epoca actuală a informatizării, a călătoriilor interplanetare, a interdependenţelor culturale, economice sau de altă natură, pune probleme cu care omenirea nu s-a confruntat niciodată în istoria sa. Obiectivată în cele trei ipostaze (formală, nonformalăşi informală), educaţia este chemată să formeze personalităţiuşor adaptabile la nou,creativeşi responsabile. Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex. 

Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şicreativităţii în educaţie ne îndeamnă să distrugem zidul de nepătruns al gândirii materialiste care ani în şir a creat stereotipii eronate. În actualul context, avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. 

Se afirmă pe bună dreptate, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima jumătate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. 

Dintre aceste probleme menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilorşi a şomerilor, etc. Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştinţele de bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial. Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuării în a găsi soluţii putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. 

Prin criză se înţelege decalajul dintre rezultatele învăţământului şi aşteptările societăţii. 

Dintre soluţiile specifice şi generale găsite enumerăm:

 -inovaţii în conceperea şidesfăşurarea proceselor educative;

 -introducerea noilor tipuri de educaţie în programele şcolare;

 -întărirea legăturilor dintre acţiunileşcolareşi cele extracurriculare; 

-formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice;

 -conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, părinţişi responsabilii de la nivel local;

 -organizarea de schimburi de informaţii între statele europene;

 -regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu succes a tinerilor în viaţa profesională şi socială.

 Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educaţie dintre care: 

• educaţia relativă la mediu (educaţia ecologică);Obiectivul : oamenii trebuie să înțeleagă că ei și mediul sunt inseparabili și că tot ce face un om asupra mediului are consecințe asupra vieții sale. Prin educație ecologică se urmăreste ca elevii să dobândească cunoștințe despre mediu și despre modalitățile de rezolvare/menținere a unui mediu nepoluat. Acesta este obiectivul cognitiv. Obiectivul acțional: elevii să se implice în lupta pentru păstrarea unui mediu curat.
• educaţia pentru pace şi cooperare;
• educaţia pentru participare şi democraţie; Dobândirea informațiilor cu privire la formele de guvernare democratice prin comparație cu cele nedemocratice, cunoasterea istoriei, cunoașterea principiilor democratice, cunoasterea cadrului juridic internațional și național, al dreptului, libertăților și îndatoririlor, formarea atitudinii de toleranță politică, etnică, religioasă sau față de diferite opinii.
• educaţia pentru sănătate; Scop: formarea și cultivarea capacităților specifice de organizare rațională a vieții în condițiile rezolvării unor probleme specifice: nutritional-alimentar corect; comportament igienic general corect; comportament de autoterapie corect; comportament motric și sportiv corect; comportament sexual corect. Moduri de realizare: exemplul oferit de adult, discuții, evaluarea propriului comportament.
• educaţia interculturală; În țările în care fenomenul migrației este o problemă, interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a lupta împotriva intoleranței și xenofobiei. Multiculturalismul european este o bogăție potentială cu condiția să nu diminueze sau să anuleze identitatea fiecărei culturi. Sarcina școlii de astăzi este de a forma elevilor o conștiință europeană. Încă din clasele primare este de dorit să se cultive respectul și solidaritatea față de cultura unor popoare. Câteva valori-cheie: aspirația către democrație, respectarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, justiția socială, echilibrul ecologic, toleranța și pacea, tradițiile culturale etc. Educația interculturală are rol terapeutic (poate stinge unele conflicte) și preventiv (poate preveni unele conflicte).
• educaţia în materie de populaţie sau demografică;
• educaţia economică şi casnică modernă;
• educaţia pentru drepturile omului;
• educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
• educaţia pentru comunicare şi mass-media;
• educaţia pentru timp liber.

 Noile educaţii s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate. În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă, educaţia este invitată să pregătească într-o manieră activă, mai constructivă şi dinamică, generaţia viitoare. În aceste condiţii, noile educaţii vin să pregătească un comportament adecvat, adică raţional, care să atenueze în parte şocul viitorului. 

Bibliografie: 1. Cucoş, C., 1998, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi. 

2. Dottrens, R., 1970, A educa și a instrui, EDP, București. 

3. Joiţa, E., 2003, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova. 

4. Toader, A.D.,1995, Psihologia schimbării şieducaţia. Polarităţişi accente ale procesului educaţional, EDP, Bucureşti. 

5. Tomşa, Ghe., 2005, Psihopedagogie preşcolarăşişcolară, Ministerul Educaţieişi Cercetării, Bucureşti.

© REVISTA (online) EDUCATIA AZI (ISSN 2457-8428; ISSN–L 2457-8428), aprilie 2024