Miclea-Priporan Georgiana- profesor în învățământul preșcolar, la Grădinița cu program prelungit Camigo (Cluj-Napoca)
Educația a evoluat semnificativ în ultimele decenii, influențată de schimbările rapide din sfera socială, economică și tehnologică. În prezent, ea joacă un rol crucial în pregătirea indivizilor pentru a naviga în complexitatea și dinamica lumii contemporane. Însă, în ciuda progreselor, sistemele educaționale se confruntă cu multiple provocări care afectează eficiența și capacitatea lor de a răspunde nevoilor actuale. Acest articol explorează principalele probleme ale educației în lumea contemporană, bazându-se pe contribuțiile unor autori de referință, atât români, cât și internaționali.
Tehnologia a avut un impact profund asupra educației, transformând modul în care cunoștințele sunt accesate și diseminate. Mircea Miclea susține că digitalizarea poate fi atât o oportunitate, cât și o provocare pentru sistemul educațional. În lucrarea sa Psihologia educației (2004), el subliniază că utilizarea tehnologiei trebuie să fie orientată spre dezvoltarea gândirii critice și a competențelor digitale, nu doar ca mijloc de transmitere pasivă a informațiilor. Miclea argumentează că, în lipsa unei integrări pedagogice eficiente, tehnologia poate genera superficialitate în învățare, îndepărtând elevii de înțelegerea profundă a conceptelor.
La nivel internațional, Sir Ken Robinson a abordat tema necesității de a adapta educația la nevoile secolului XXI. În cartea sa Out of Our Minds: Learning to be Creative (2006), Robinson pledează pentru o schimbare de paradigmă în educație, susținând că sistemele tradiționale de învățământ nu reușesc să cultive creativitatea și să răspundă diversității intelectuale a elevilor. El argumentează că tehnologia trebuie utilizată pentru a crea un mediu de învățare dinamic și colaborativ, care să stimuleze gândirea divergentă și să ofere oportunități pentru explorare și inovație.
Diversitatea culturală și socială este o altă provocare majoră cu care se confruntă educația contemporană. Într-o lume marcată de migrație, globalizare și interacțiuni interculturale frecvente, educația trebuie să formeze cetățeni care să înțeleagă și să respecte diversitatea. Ion-Ovidiu Pânișoară subliniază în Motivația pentru învățare (2018) că educația pentru cetățenie activă trebuie să fie centrată pe dezvoltarea empatiei, a respectului și a capacității de a lucra în echipe multiculturale. Aceasta presupune nu doar modificarea curriculumului, ci și o pregătire adecvată a cadrelor didactice pentru a gestiona diversitatea în clasă și pentru a oferi un mediu incluziv.
Gert Biesta, un teoretician al educației din Olanda, explorează în The Beautiful Risk of Education (2013) rolul educației în formarea cetățenilor responsabili și implicați. El argumentează că educația nu trebuie să se limiteze la predarea unor cunoștințe și competențe, ci trebuie să fie un proces prin care elevii își dezvoltă simțul de apartenență și înțelegerea socială. Biesta propune o reorientare a educației spre dezvoltarea „subiectivității”, a identității și a capacității de a contribui la comunitate, susținând că acest lucru implică asumarea unor riscuri educaționale și părăsirea zonei de confort.
Inegalitatea în accesul la educație rămâne o problemă persistentă în multe țări, inclusiv în România. Dorel Dumitru, în lucrarea Evaluarea și dezvoltarea curriculumului (2014), atrage atenția asupra nevoii de a reconfigura politicile educaționale pentru a promova echitatea și incluziunea. El subliniază că, în multe școli, elevii din medii defavorizate sau cei cu nevoi speciale nu beneficiază de un sprijin adecvat, iar curriculumul este adesea inaccesibil pentru aceștia. Dumitru sugerează că este esențial să se implementeze un sistem de evaluare și curriculum flexibil care să răspundă diversității nevoilor educaționale ale tuturor elevilor.
Pe scena internațională, Pedro Noguera este un alt autor care explorează problema inechității în educație. În lucrarea sa Excellence Through Equity (2015), Noguera susține că echitatea nu înseamnă doar asigurarea unui acces egal la educație, ci și crearea unor condiții care să permită fiecărui elev să-și atingă potențialul maxim. El argumentează că pentru a realiza acest obiectiv, este nevoie de reforme educaționale curajoase care să abordeze inegalitățile structurale și să ofere sprijin personalizat elevilor.
Reforma educațională este un alt subiect de interes pentru autori precum Adriana Bălan, care, în Educația incluzivă: politici, practici și provocări (2015), analizează cum politicile educaționale pot sprijini tranziția către o educație incluzivă și echitabilă. Bălan susține că integrarea unei abordări incluzive presupune nu doar modificarea curriculumului, ci și adoptarea unor practici didactice care să asigure participarea tuturor elevilor, indiferent de dificultățile pe care le întâmpină.
De asemenea, Yong Zhao, în World Class Learners: Educating Creative and Entrepreneurial Students (2012), argumentează că sistemele educaționale trebuie să pună accent pe învățarea pe tot parcursul vieții, pentru a pregăti indivizii pentru o piață a muncii în continuă schimbare. Zhao pledează pentru un model educațional flexibil, orientat spre dezvoltarea competențelor transversale, precum creativitatea, antreprenoriatul și capacitatea de rezolvare a problemelor.
Educația contemporană se află într-un punct critic, confruntându-se cu provocări multiple și complexe. Contribuțiile autorilor menționați scot în evidență necesitatea unei reforme educaționale profunde, care să asigure echitate, incluziune și pregătirea elevilor pentru a face față schimbărilor rapide din societatea contemporană. Fie că este vorba despre adaptarea tehnologică, educația pentru cetățenie sau echitatea în accesul la educație, soluțiile propuse de acești autori oferă o bază solidă pentru regândirea și reconfigurarea sistemelor educaționale din întreaga lume.
Bibliografie:
1. Bălan, A. (2015). Educația incluzivă: politici, practici și provocări. Iași: Editura Polirom.
2. Biesta, G. (2013). The Beautiful Risk of Education. Boulder, CO: Paradigm Publishers.
3. Dumitru, D. (2014). Evaluarea și dezvoltarea curriculumului. București: Editura Universității din București.
4. Miclea, M. (2004). Psihologia educației. Cluj-Napoca: Editura ASCR.
5. Noguera, P. (2015). Excellence Through Equity: Five Principles of Courageous Leadership to Guide Achievement for Every Student. Alexandria, VA: ASCD
6. Pânișoară, I.-O. (2018). Motivația pentru învățare. Ghid pentru profesori și părinți. București: Editura Polirom.
© REVISTA (online) ROMÂNIA AZI (ISSN 2067-5178; ISSN-L: 2067-5178), septembrie 2024